Copacul părăsit

Venise-o nouă primăvară,
cu verdele zâmbind în razele de soare,
iar un copac ce dormita
fusese suspectat
de-o anestezie seculară.
Avea ochi plânși,
învăluiți în lacrimi de cristal;
trei frunze aurii,
pe frunte-i rămăseseră lipite,
din visu-i autumnal.
Păsările încă nu sosiseră,
să-i mângâie cu cântul lor amarul;
însingurat, deși, între copaci trăia,
își tot plângea, îndurerat, calvarul.
Când i s-a revelat că nu e singur,
că-n Dragoste Divină viețuim, nepărăsiți,
și-a revenit, întru nădejde,
și cu flori cerești s-a-mpodobit.

19.11.2016