când ai plecat

nu te-am văzut când ai plecat
dar știu
ai coborât ai urcat și-ai stat
ochii rotesc privirea căutându-te

un vânt potrivnic încetinește pașii
nopțile nordului îngustează unghiul
s-a mărit distanța între urechi și inimă

primești vești care aprind nerăbdarea
te încumeți să strivești trupul căzut
ești calificat neadaptabil și pleci
când noaptea nordului se crapă de ziuă

nu rămâi pe falia singurătății
porniți împreună urcarea
dar rănile se deschid
se adâncesc

pașii te duc
îndrumat nevăzut
spre peștera din munte

7.12.2018