plinirea vremii

pasăre căzută din văzduh
de oboseala ce-o răpune
sub apus de soare

norii mâhnirii întunecă vederea
simțind că vei pleca
suspin adânc în noaptea grea
fâșiile durerii mă-nfășoară
și nu am om
să mă arunce-n scăldătoare

vorbim în limba florilor
iar locul rămas gol în mine
pecetluit cu lacrimile noastre
e cel în care mă ascund
pân-la plinirea vremii

28.12.2018